Statele UE trebuie să facă eforturi suplimentare pentru a pune în aplicare normele Uniunii Europene privind combaterea discriminării, potrivit unui raport al Comisiei Europene publicat vineri, în care România este menționată la capitolul discriminare sexuală ca urmare a cazului ACCEPT-Becali.
Raportul Comisiei Europene constată faptul că normele comunitare menite să combată discriminarea pe motive de origine rasială sau etnică, religie, handicap, vârstă sau orientare sexuală au fost transpuse de toate statele membre în legislația lor națională dar, în prezent, „sunt necesare eforturi suplimentare pentru a le pune în aplicare”.
Documentul analizează modul în care statele membre respectă prevederile Directivei privind egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și Directiva privind egalitatea de tratament între rase, ambele adoptate în 2000. „Este o veste bună că aceste directive ale UE fac parte acum din dreptul intern al tuturor celor 28 de țări din UE. Cu toate acestea, raportul de astăzi scoate în evidență faptul că autoritățile naționale mai trebuie să asigure și protecția efectivă a victimelor discriminării la fața locului”, se arată în comunicatul CE.
Printre principalele provocări constatate de autorii raportului se numără „insuficienta sensibilizare a opiniei publice asupra drepturilor și faptul că nu toate cazurile de discriminare sunt raportate”. Pentru a sprijini acest proces, Comisia pune la dispoziție fonduri pentru sensibilizarea opiniei publice și pregătirea practicienilor în domeniul dreptului pe tema legislației privind egalitatea. În plus, Comisia Europeană a publicat orientări pentru victimele discriminării.
Raportul oferă și o sinteză detaliată a jurisprudenței apărute de la adoptarea directivelor și aduce clarificări mai ales cu privire la discriminarea pe motive de vârstă, care a dat naștere unui număr considerabil de hotărâri.
La capitolul discriminare sexuală este menționată și România, ca urmare a cazului ACCEPT-Becali, aflat și în atenția Curții de Justiție a UE, în 2013.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a analizat cazul generat de declarația făcută de George Becali în 2010, potrivit căreia patronul clubului Steaua nu ar lua un homosexual în echipă. Cazul a ajuns la instanța europeană după ce Curtea de Apel București, care a judecat acțiunea Asociației ACCEPT în cazul declarațiilor lui Gigi Becali, a adresat Curții de Justiție de la Luxemburg mai multe întrebări.
La 25 aprilie, CJUE a decis că FC Steaua poate fi obligat să probeze că nu urmează o politică de recrutare discriminatorie, pe criteriul orientării sexuale, după ce finanțatorul clubului, Gigi Becali, a declarat că nu ar lua un homosexual în echipă.
Totodată, Curtea a arătat că Directiva privind egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă este aplicabilă în situații precum cea aflată la originea litigiului, care privesc declarații referitoare la condițiile de acces la încadrare în muncă, inclusiv condițiile de recrutare.
România este menționată, de asemenea, și la capitolul discriminare rasială și etnică, pentru discriminare indirectă.
Astfel, o măsură aparent neutră luată de primarul Sorin Oprescu privind comerțul stradal a reprezentat, de fapt, o discriminare indirectă, afectând reprezentanții unei anumite etnii. Noile reguli referitoare la comerțul stradal din București au avut un efect negativ asupra vânzătoarelor, în special de etnie roma, întrucât au fost eliminate de pe piață nu doar cele care nu îndeplineau condițiile legale, ci și cele care aveau toate actele în regulă. De altfel, Curtea de Apel București a decis, în 2011, că trebuia evaluat fiecare caz în parte.
Pentru a se asigura că drepturile UE la egalitate de tratament sunt aplicate în mod corespunzător la fața locului, Comisia recomandă statelor membre să continue să sensibilizeze opinia publică în legătură cu drepturile antidiscriminare și să își concentreze eforturile asupra categoriilor celor mai expuse, cu implicarea angajatorilor și a sindicatelor.
CE cere statelor membre să faciliteze raportarea cazurilor de discriminare pentru victime și să asigure accesul la justiție pentru cei afectați de discriminare. Ghidul pentru victime elaborat de Comisie cuprinde îndrumări specifice despre cum trebuie prezentată și susținută o plângere în materie de discriminare.
În același timp, Comisia invită statele să abordeze problemele de discriminare specifice cu care se confruntă romii, în cadrul strategiilor lor naționale pentru integrarea acestora.
Cătălina Mihai, [email protected]